cărți iubite -- recomandări de la cititori
De la atâtea griji și frică, n-am mai putut să citesc. Asta se întâmpla în martie, când au început pandemia și starea de urgență. O vreme m-am forțat să citesc, disperată să păstrez o fărâmă din mersul obișnuit al lucrurilor, apoi mi-am dat seama că mai înțelept e să-i fac loc blocajului, să-mi dau voie să nu pot să citesc. Uneori se mai întâmplă. Am ascultat câteva audiobook-uri. De la Coffee, a lui Pollan, am ajuns la Kitchen Confidential, a lui Bourdain, că-mi era dor de el de parcă l-aș fi cunoscut vreodată — și poate chiar l-am cunoscut, dacă se pune apropierea prin documentarele și cărțile lui —, și apoi la prima carte din seria Harry Potter (ce-am ratat ăștia 33 de ani, oau).
Apoi am revenit timid la cărți pe hârtie. Prima a fost Circe, de Madeline Miller, în engleză. O aveam în raft de vreo jumătate de an, luată la niște promoții. Fusese printre primele din mormanul de peste 100 de cărți pe care voiam să le pun în bagajul de luat în Brăila, unde urma să mă adăpostesc de virus. Așa cum unii cumpără mâncare compulsiv, ca o reacție la frica de necunoscut, mie-mi venise că adun compulsiv tone de cărți. Sigur că mi-am dat seama și-am râs cu blândețe de mine, apoi am restrâns lista la zece cărți, printre care și Circe. E cartea care mi-a făcut cea mai mare bucurie. Escapism curat — insule grecești, comploturi cu zei și titani, nimic care să-mi amintească de ce se întâmpla afară, dacă priveam pe geam (sau la televizor). Mai adânc, e o poveste cu multă emoție și un simț al firescului, în sensul că, da, asta e ceea ce simte și gândește orice femeie. Căci, în cartea lui Miller, Circe nu mai e o imagine, un fel de icoană 2D, ci e vie, are toată lumea aia interioară complexă pe care o avem fiecare dintre noi. N-aș numi-o o carte feministă, ci o carte în care personajele sunt vii, exact ca-n viață.
După ce am scris într-o ediție de newsletter despre ea, oamenii de la Editura Art mi-au scris să-mi ofere traducerea în limba română a cărții, apărută sub imprintul lor Paladin. Așa am ajuns să vă propun un fel de joc cărora alții i-ar zice concurs. Voi îmi povestiți despre cea mai mișto carte citită în ultima vreme — ca să ne inspirăm toți unii de la alții —, iar Editura Art vă face cadou, prin mine, trei exemplare din Circe.
Am primit multe răspunsuri și ce bucurie. O să vedeți ce m-a făcut că mă bucur vreo câteva zile dacă citiți scrisoricile de mai jos. Am adunat toate cărțile recomandate în două liste: una cu cărți în limba engleză și alta cu cărți în limba română, pentru cine vrea să vadă doar listele, fără povești.
Am ales cei trei câștigători — Mircea Branda, Viviana Obădău și Oana Comănici — , dar, pentru că mi-au plăcut toate recomandările foarte mult, m-am decis că e genul de concurs la care toată lumea câștigă. Ce? Câte un exemplar dintr-un teanc mare de cărți pe care le aveam pentru dat (primite de la edituri în ultima vreme). Au mai rămas vreo două — dacă vreți vreuna, scrieți-mi.
Toată lumea fericită. ^_^ Mai facem. Tot în newsletter, desigur.
O să spun despre două, pe care s-a întâmplat să le citesc în paralel. Prima e Near to the wild heart, debutul braziliencei Clarice Lispector, o carte-tumult, total inclasabilă, un poem-roman fluviu, în care face niște acrobații stilistice și de limbă care m-au sedus iremediabil. Cumva auzisem despre ea, o precedase trena de contradicții și de fapt e ce are în comun cu a doua autoare.
A Elenei Ferrante e a doua carte, Frantumaglia. La care am ajuns după ce am devorat cuminte tot ce s-a tradus la noi. Trebuie să zic că, deși am un apetit uriaș pentru cărți scrise despre scris, asta m-a terminat. E nu doar o poetică a unei scriitoare care a schimbat cursul literaturii de expresie feminină, e și o privire foarte adâncă "înăuntrul diferenței, cu instrumente foarte avansate", cum zice chiar ea. M-a lăsat multă vreme pe gânduri cartea asta.
Maria Tănăsescu
Am decis sa raspund pentru ca am chiar o recomandare asemanatoare Circei tale. Am citit de curand Puterea de Naomi Alderman si, desi forta femeilor din cartea asta e zugravita si cu derapaje (ma asteptam sa nu fie si am fost dezamagita), mi-a deschis apetitul si pentru alte carti de gen. In momentul asta ochesc Puterea femeilor de Meg Wolitzer. E weird ca se numesc cam la fel, dar scrise in registre diferite. Si Circe 🙂
Ioana Monica
Cartea care mi-a placut cel mai mult in ultima vreme este Jurnalul unei fete greu de multumit, de Jeni Acterian. Cartea mi-a placut pentru ca m-a dus cu gandul la vremurile cand au trait niste oameni pe care mi-ar fi placut sa ii cunosc…dar traind in alta epoca, ma multumesc sa ii citesc…
Apoi, aseara am terminat Seducatorul domn Nae, cartea Tatianei Niculescu despre Nae Ionescu – o carte interesanta, pe care care ca am cumparat-o in primul rand ca Jeni Acterian l-a avut profesor si l-a admirat foarte mult, poate ca l-a si iubit in felul ei…
Acum citesc cartile Petronelei Rotar.
Plosceanu Jeni
Am ajuns acum 5 zile la una dintre cărțile despre care la un moment dat parcă a vorbit tot internetul deodată - Zuleiha Deschide Ochii și m-am trezit (aproape la propriu) că am dat gata deja vreo 900 de pagini care însumează cele două romane ale unei scriitoare din Rusia care, deși a curățat cam toate premiile literare rusești și destul de multe europene, nu există în rezultatele unei căutări pe nytimes sau new yorker.
Am avut sentimentul că am citit unele dintre marile cărți care au fost scrise în timpul nostru. Și Zuleiha Deschide Ochii și Copiii de pe Volga sunt în același timp cât se poate de rusești și cât se poate de universale. Stilistic vorbind, Guzel Iahina este copleșitoare. Ca orice mare scriitor, Guzel Iahina îți dă sentimentul că nu trece prin aceeași lume cu tine. Că lucrurile pe lângă care ai trecut, parcă nu aveau nume și sens până să le pună ea în cuvinte. Bucuria descoperirii traducerii unei părți de viață până atunci netraductibilă e semnul unei cărți mari.
Ambele cărți au câte un protagonist (inspirat în primul caz din povestea bunicii scriitoarei, în al doilea caz de cea a bunicului) în viața căruia istoria se bagă mai mult decât generația noastră a experimentat. Coborârea istoriei la scară umană mi-a amintit de Svetlana Aleksievici, abilitățile introspective de Dostoievski, iar, în unele pasaje, perspectiva dinamică m-a dus cu gândul la cei mai talentați scenariști ai Hollywood-ului.
Toată lumea scrie despre oameni și poveștile lor, dar parcă un roman rusesc autentic adus în secolul XXI este cel mai bun mod de a vorbi despre limitele condiției noastre. Istoria ne obligă să fim spectaculos de puternici. Iar mai spectaculoși decât în romanele astea, rar suntem.
PS: Un plus pentru traducerea oferită în ediția românească de editura Humanitas.
Cosmin Vaman
Ultima carte citita a fost She has her mother's laugh scrisa de Carl Zimmer. O recomand, sunt o mulțime de informații despre evoluție și genetica spuse pe înțelesul tuturor. Am aflat o mulțime de informații extraordinare și o sa îți scriu una dintre cele mai importante si interesante în același timp. Dacă o femeie rămâne însărcinată iar copil este băiat, o parte din ADN-ul copilului se transfera mamei. Astfel cromozomul Y se poate găsi în majoritatea genelor mamelor după ce nasc, chiar în organe vitale, precum inima sau creierul. Astfel apar schimbări în comportamentul și starea de spirit al proaspetei mame. Mi se pare o informație vitala, pe care eu un nu o știam înainte de aceasta carte.
Am uitat sa spun ca am citit recent și Legături pierdute a lui Johann Hari și mie unul mi-a plăcut enorm. Știu ca spuneai ca nu ți-a plăcut tare mult, asa ca dacă ai timp îți recomand interviurile date lui Joe Rogan, e tare fain. Și încă o carte grozava, De ce dormim, scrisa de Matthew Walker. Și el e invitat la Joe Rogan.
Branda Mircea
Nu stiu cum am scapat recomandarea ta despre Circe, de obicei le notez. Cum a fost cazul lui Educated sau Trei femei. Pe prima am citit-o deja si multe ganduri m-au framantat si-n timpul lecturii si dupa. E o carte greu de dus...
Dar parca nu de ea as povesti, ci de Dulcele bar din care mai am capitole. Mi-a placut toata cautarea lui, a Vocii tatalui in lipsa lui (recunosc ca asociez elemente din viata mea, am un baietel de 6 ani), ma pun in postura mamei, si ma gandesc cat de important, esential mai degraba, e sa pleci de acasa cu un bagaj cat mai mare de incredere in tine. Asta e unul din elementele priceless pe care ar trebui sa le punem in "rucsacul" copiilor cand pornesc pe drumul gradinitei, al scolii, al vietii, mai departe sau mai aproape de familie.
Liliana Tebeica
Am terminat de curand cartea lui Michelle Obama. Nu stiam mai nimic despre ea si mi-a placut mult sa o descopar autentica si reusind sa pastreze simtul măsurii si simtul umorului oriunde a ajuns. Mi-a placut felul in care se apropie de oameni si faptul ca a dat "lumii" ceva inapoi pentru fiecare lucru pe care l-a primit. Am vazut apoi si filmul, interesant de asemenea, iar acum cateva zile am vazut o filmare pe youtube in care ea si sotul ei le citesc o poveste copiilor. Foarte mult mi-a placut si acela, au ceva special, cred ca e carisma. Acum citesc Jeanette Winterson - Zile de Craciun (ciudat, I know, dar acum i-a venit ceasul). Am citit putin, vreo doua povestiri, dar imi plac stilul si umorul autoarei
Flori Clapa
Born a crime te va absorbi în întregime. Nu voi începe să spun câte similitudini are această carte cu perioada în care trăim (sau nu?). Ar trebui să citiți și să decideți voi. Cu siguranță, veți experimenta un amestec interesant de emoții: furie, milă, fericire, iubire, dezgust și așa mai departe. Citind această carte, inevitabil m-am gândit la Educated. Având destul de multe asemănări, această carte este despre abuz, sărăcie, soarta nefericită, rasă, politică, religie. Acțiunea are loc în două perioade majore de timp, când multe lucruri s-au schimbat și multe altele au lăsat cicatrici.
În timp ce în Educated, Tara vorbește despre o familie disfuncțională și toate consecințele implicate, în Born a Crime, Trevor prezintă povestea din spatele rasei și a tuturor segregărilor implicate.
După tranziția sistemului de apartheid, amărăciunea a apărut. Cu toate acestea, au înflorit inegalitățile și discrepanțele rasiale între albi, negri, colorați și asiatici. Trevor simte aceste lucruri pe deplin, ținând cont că nu face parte din „generația fără naștere”. Cu toate acestea, mama lui este un personaj interesant, care îi va accentua și consolida dezvoltarea. Ea va crește un băiat care va avea tot ceea ce ea nu avea. Ea va vorbeste cu el ca cu un adult, dar se va asigura și că va învăța din greșelile sale. Mama lui Trevor avea un singur scop: creșterea unui copil care are mintea liberă. Ea îl va învăța cum să gândească, cum să se comporte, cum să rămână în picioare atunci când totul se destramă.
În concluzie, această carte este o poveste plină de inimă care te va face să te gândești - despre cum ar fi să fii crescut într-un sistem care nu este de partea ta.
Viviana Obadau
Iti las aici si 2 dintre cartile care au atins ceva in mine, Vara in care mama a avut ochii verzi, si-ar fi greu sa zic ca mi-a placut, prima parte a durut incredibil de rau, pentru ca desi am o relatie buna cu maica’mea si niciodata n-am urat-o, n-as putea zice ca n-au fost momente cand am detestat-o. Si sa pui atata pasiune si roller coaster in 100 de pagini, iti trebuie talent cu varf.
Cealalta carte e Do not cross si inca o citesc, incet si usor, o savurez pentru ca are o voluptate greu intalnita. Ma tot duce cu gandul la Call me by your name.
Silvia Popoiu
Ieri tocmai am terminat Plansul lui Nietzsche de Irvin D. Yalom, mai nou scriitorul meu preferat. Mi-a placut mult, a reusit sa ma tina departe de realitatea din jur si m-a facut sa ma intreb lucruri despre mine. In general, imi place la el ca pune niste chestii profunde intr-un limbaj uman, usor de inteles, si te face sa intelegi oamenii.
Cu ce am ramas din carte (asta a fost un moment in care, dupa 2 zile de stare proasta, neinteles ce vreau sa ma simt mai bine, brusc mi-am revenit) - ca de multe ori ne alegem inamicul gresit, suntem suparati pe cineva sau ceva doar ca sa punem altceva mai profund in spatele acelui context sau persoana. Si ne inventam poveri. Daca intelegem asta, ne vedem pe noi ca cei care fac alegerile, ni le asumam si putem sa ne iubim soarta. Mi s-a parut un gand eliberator :)
Cristina Chicuș
Cât despre cartea care mi-a plăcut cel mai mult în ultima perioadă, mi-a dat un feeling super bun Where the crawdads sing a Deliei Owens. Nu credeam că o să-mi placă așa mult, avea super multe mixed reviews. Dar a fost ca o supă cremă de roșii într-o după-amiază de vară. Ușoară, plăcută, despre copii și adolescenți care se îndrăgostesc și citesc. E ca un desen Disney mai nou, cu personaje mai credibile, în care ajungi să empatizezi foarte mult cu oamenii, chiar și atunci când nu relaționezi cu dramele lor. Am citit-o în 3 zile, ceea ce pentru mine e extrem de rapid.
Iulia Văcăroiu
Cartea care mi-a plăcut cel mai mult în ultima vreme se numește Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial, de Alin Ciupală. Am dat de ea total întâmplător, la un google search, când mă documentam febril (pentru că se apropia deadline-ul) pentru un articol despre asistente. Mi-a plăcut că e despre femei și despre viața de zi cu zi din anii aceia. Cartea e super bine documentată și-ți oferă mici glimpse-uri în mintea oamenilor de atunci, prin citatele din jurnalele unor personaje, articole de ziar. Singurele momente în care am lăsat cartea din mână (mă rog, telefonul, că am citit-o electronic - prima mea carte citita așa :D) au fost ca să caut pe net Arabella Yarka, Elena Pherekyade, Maria Balș, Aurelia Picoș și alte femei menționate în carte, care au condus spitale de campanie, au adunat orfanii de război și i-au îngrijit, au scris despre femei și câte și mai câte. Pe mine mă încurajează foarte mult să citesc despre femei care au făcut chestii, și nu doar despre Regina Maria și alte nume “mari”, deși sunt ok și alea, ci despre average women. Iar cartea asta îți oferă și perspectiva celor care s-au rătăcit în istorie.
Mi-a plăcut mult capitolul despre dragoste și sexualitate, în care autorul se uită la relațiile care se formau în spatele frontului și în București, după ce a fost ocupat de germani, la cum erau privite legăturile astea în societatea de la vremea aia, la copiii rezultați în urma lor, la politica fiecărei armate legat de tolerarea prostituatelor pe lângă popote (francezii erau ok cu asta, considerau chiar necesar, britanicii - să n-audă :) ). Apropo de autor, mi-a plăcut tonul lui și că explică lucrurile și dpdv istoric, și dpdv antropologic. Random fact: se folosea foarte mult cuvântul “sic!” în articolele de presă :D
Valentina Nicolae
În cele 2 luni de izolare am citit pe lângă două ate cărți, toate cărțile Elenei Ferrante. Și dintre toate am rezonat foarte mult cu Zilele abandonului, pentru că descrie niște stări și emoții pe care oricine le poate integra f ușor.
Și pe asta aș fi pus-o prima, acum 2-3 zile. Dar am început și ultima ei carte, Frantumaglia, in weekend. Și cum să zic, este sinceră, revelatoare. Femeia asta pune în cuvinte tot ce simte, orice încântare, orice dubiu, orice curiozitate. Să știi să pui în cuvinte tot ce simți poate fi cel mai mare dar. Așa că, Frantumaglia este recomandarea mea. Cel puțin a lunii ăsteia.
Ana
Cartea mea preferata au fost de fapt toate cartile din " Tetralogia napoletana" e Elenei Ferrante. Mi-au placut toate personajele, legaturile atat de puternice intre ele, viata de pe atunci, si viata in general, caci despre asta am inteles eu ca e vorba in cartile Elenei.
M-am gandit sa citesc cartile iar si iar o data la doi ani, fiindca sunt sigura ca le voi percepe altfel.
Mihaela Farca
Ultima carte citita de mine a fost autobiografia starului rock Bruce Dickinson, intitulata La ce-i bun butonul asta?.
Bruce este solistul formatiei Iron Maiden. Recunosc ca nu stiam prea multe despre el, dar apropierea a fost facuta dupa ce, impreuna cu sotia mea, am inceput sa merg la concertele formatiei rock romanesti Trooper. Ii cunosti pe baietii de la Trooper? Sunt niste super artisti. Cauta-i pe net, si o sa-i gasesti pe Coiotu', Balaurul, Oscar, Cristi si John, enumerati aici total aleator. De fapt baietii nostri si-au luat numele, Trooper, dupa un cunoscut cantec Iron Maiden.
Acum, inapoi la carte: o voi tine minte deoarece este prima citita dupa o lunga perioada de pauza. Lucrez in IT si nu prea mai am timp, energie si nici ochi ca sa citesc dupa ce vin acasa. Dar, m-am straduit sa o termin si sunt mandru de asta :) La un moment dat am intrerupt-o, dar am gasit ambitia sa o termin dupa ce am reluat-o de la inceput si nu de unde ma oprisem. Meritoriu, nu-i asa? :)
Fiind o autobiografie, cartea prezinta viata lui Bruce. Are doua jumatati distincte, zic eu. Prima este mai fuzzy, fiindca trateaza trecutul mai indepartat. Cea de-a doua jumatate este scrisa mult mai clar. Este destul de groasa, cu toate ca Bruce a incercat sa filtreze cat mai bine intamplarile, oprindu-le doar pe cele mai relevante. Stiu asta dintr-un interviu cu el vazut pe Youtube, altfel risca sa iasa ceva urias si de necitit.
Remus Vartic
O sa recomand 2 carti , ultima carte citita Sa nu razi Raluca Feher, are un stil foarte cinic si funny ( daca iti place genul asta de umor) nu are cine site ce fir narativ si merge practic pe o singur idee dar e fun reading. A doua e Laur - Evgheni Vodolazki, nu pot sa zic exact ce mi.a placut ci mai degraba ca m.a surprins ca o astfel de poveste arhaica si cu subiect religios poate m.a tinut cu cartea in mana, cred ca stilul de scris conteaza mult in cazul lui.
Razvan Paraschiv
Mi-a placut mult cartea Manual pentru femei de serviciu scrisa de Lucia Berlin. Este o culegere de povesti. Modul de scriere al Luciei Berlin mi s-a parut fresh, intim si personal. Sunt povesti mai light si povesti cu o incarcatura emotionala foarte mare, greu de citit. Mi-a placut franchetea ei despre alcoolism.
Ruxandra Mușat
Am citit de la începutul lui martie până acum vreo 15 (ca dovadă supremă de escapism) și câteva mi-au rămas puternic în minte (câteva au fost mediocre, să nu ne mințim):
ambele cărți de călătorie scrise de Marius Chivu (împrumutate și mamei și apoi date de ea mai departe către alți iubitori de munți care acum se luptă numai cu munți de rufe);
The Beauty Myth de Naomi Wolf (primită cadou de la prietenă) - m-a făcut mult să mă gândesc la femei, la cum ne biciuim singure că nu suntem perfecte și la condițiile care ne-au adus aici. Ce cadou superb să îi faci cuiva - o carte plină de "food for thought";
Open de Andre Agassi. Da, știu, sunt ultima fraieră care face pe majoreta cărții ăsteia, dar când citesc 500 de pagini cu sufletul la gură, parcă merită să împart și cu alții.
Laura Ghitoi
Inspirată de tine și de cronica lui Mihai Iovănel de pe Scena9 m-am apucat și eu să citesc Circe (în engleză). Deocamdată sunt încă la început, dar deja m-a fermecat stilul în care povestește, mai ales că de curând am ascultat Mythos, cartea lui Stephen Fry despre miturile Greciei antice (audiobook-ul e citit chiar de el și e minunat <3). Când eram mică, bunicul meu îmi povestea din mitologia greacă (era un povestitor foarte talentat), așa că subiectul ăsta a rămas mereu aproape de sufletul meu. Acum, revenind la legendele astea la vârsta adultă, le-am privit altfel. Farmecul a rămas, dar am observat și nuanțele - de exemplu cât de puțină atenție e acordată dorințelor femeilor, mai ales când pe vreun zeu îl apucă poftele carnale. Așa că abia aștept să îi citesc povestea feministă a lui Circe. Pentru că eu locuiesc în Germania, mi-aș dori să îi fac cadou exemplarul în română mamei - fiica bunicului de care povesteam. Cred că i-ar plăcea mult povestea, mai ales că ea mi-a insuflat plăcerea cititului :)
Pe lângă Mythos, pe care o recomand cu toată căldura, cartea care mi-a lăsat cea mai puternică impresie în ultima vreme, și după care am simțit nevoia să iau o pauză de câteva zile înainte să mă apuc de următoarea, este On Earth We're Briefly Gorgeous de Ocean Vuong. Știu că s-a tradus și în română (Pe pământ suntem strălucitori o clipă), dar eu zic că merită citită în original. Ocean Vuong e poet (Night Sky with Exit Wounds, volumul lui de poezie, e de asemenea minunat), iar romanul, deși în proză, e poezie pură. Sinceră să fiu nu-mi aduc aminte ultima dată când am citit ceva scris atât de frumos. Romanul e scrisoarea unui fiu către mama sa care nu știe să citească - și care, deci, probabil nu o va citi niciodată. E și rememorare și confesiune și foarte multă iubire. E vocea băiatului crescut doar de mama și bunica vietnameze, care emigrează în America când el avea 2 ani, și care crește cu poveștile lor despre războiul care le-a marcat viețile. Deși crescut în traumă, violență și marginalizare, în tonul lui se simte blândețe, iubire și multă compasiune. După ce am citit-o, am simțit nevoia să o mai las puțin să stea cu mine, n-am putut să îi dau drumul imediat - în special pentru că unele părți au rezonat mult cu mine și m-au ajutat să înțeleg mai bine unele lucruri din trecutul meu.
Oana Comănici
Vreau să răspund provocării tale, de a povesti despre o carte faină, citită în ultima vreme. Se numește A Little Book on the Human Shadow - întâmplarea face că am terminat-o la începutul carantinei. E o carte jumătate poezie, jumătate carte de psihologie Jungiană. Are la bază ideea "umbrei" unui om, unde acesta "dosește" toate aspectele sale pe care părinții sau societarea la rejectează, le critică, le dezaprobă. Toate bucătile din noi care ajung în umbră regresează și devin primare, animalice. Iar munca de a le reintegra și de a le accepta e dificilă și se poate lăsa cu răni. Mi-a plăcut mult obiceiul autorului de a insera câte o poezie, ici-colo, iar stilul său pare să fie șlefuit să descrie emoții umane puternice prin scene mici, creioane din detalii puține. Se citește ca o transă, cartea.
Dacă ajungi să te joci cu umbra, sau cu ideea de umbră, îți doresc răbdare și curiozitate. Eu am pendulat mult, în carantina asta, între a vrea să las tot ce e în umbră acolo unde le-am dosit, și a le duce dorul, la a vrea să le iau înapoi și să le țin în brațe.
Alexandra Ștefănescu
Mi-a placut cum ai descris cartea si mi-am adaugat-o oricum pe urmatoarea comanda de carti de pe Amazon :) Insa mi-a placut provocarea ta si revin la randul meu cu o recomandare. O carte citita recent care mi-a dat multe teme de gandire, mi-a oferit momente de reflectie, de acceptare, intelegere si rezonare. Este 10 Types of Human, de Dexter Dias, posibil sa iti fie cunoscuta sau chiar sa o fi citit. Eu am cumparat-o din Romania chiar inainte de a ma muta cu resedinta in Olanda si am pus-o in bagaje, unde a ramas pana acum, in carantina, cand am avut tihna necesara sa o citesc. E voluminoasa, dar in 2 saptamani am reusit sa o termin :)
Mi-a dat de gandit, m-a facut sa inteleg putin mai bine cine suntem si cine sunt cei din jur, cum e cladita societatea, marile injusteti umane care se permit a se intampla tacit, dar ca in esenta suntem la fel, human, si ca exista speranta de mai bine. Oricand. Si asta e o idee inaltatoare. Mi-a placut cum este structurata cartea, unghiul narativ, alegerea cazurilor prezentate, documentarea masiva, perseverenta, onestitatea autorului, si dupa toate astea, la final, a decis sa transmita un mesaj pozitiv, ca totul poate fi mai bine si ca tine doar de noi. Care a si ajuns la mine, un mesaj pozitiv in vremuri tulburi precum apa ratustelor tale :)
Corina Grecu
Chiar ieri am terminat Doamna Secretar de Stat de Madeleine Albright. Imi plac foarte mult memoriile fostilor diplomati. Cred ca inveti foarte mult despre istoria recenta, modul in care se iau deciziile la nivel inalt si intelegi miscarile internationale sau modul in care se poarta negocierile la nivelul ONU sau NATO. In afara de faptul ca am aflat din autobiografia dnei Albright ce s-a intamplat cu tarile post-sovietice dupa 1989, ce miscari interne au determinat dezvoltarea unora dintre ele (Polonia, Ungaria, Cehia sau Slovacia) sau intrarea in razboi a altora (Iugoslavia, Serbia), am inteles ca nu exista o foaie de parcurs pentru nicio cariera. Madeleine Albright a avut primul job la 39 de ani, dupa ce a fost sotie, mama si doamna de societate, care organiza petreceri pentru colegii de birou ai sotului ei. O perspectiva total diferita de `lectiile` date de Hillary sau Michelle. Cand alte femei se gandesc la retragere si pensie, se plang ca sunt obosite la 50-60 de ani, M. Albright a devenit Ambasadoarea SUA la ONU si ulterior prima femeie Secretar de Stat. Toate astea fiind si imigranta in State. Mai mult, in prima saptamana cand a devenit Secretar de Stat a aflat dintr-o investigatie New York Times ca de fapt bunicii ei au fost omorati in Holocaust si ca ei, implicit ea, au fost evrei, ea fiind crescuta toata viata in religia catolica de parintii ei.
Dupa ce am terminat cartea, am inteles ca nu e neaparat sa stii ce vrei la 20 sau 30 de ani. Nu trebuie sa ai nu stiu ce job sau functie pana la 35 sau 40. Daca e sa fie si pui lucrurile in miscare, partea cea mai palpitanta din viata ti se poate intampla si la 60 de ani.
Inca sunt sub efectul cartii si abia astept sa-mi iau noua carte a dnei Albright, in care povesteste despre viata ei post-functie-inalta-la-Casa-Alba 😀
Silvia Ursu
Pentru mine este penultima carte citia insa mi-a placut pentru sinceritatea transanta a unui eseu cultural dar si blandetea unui povestitor uluit de subiect. Cand am citit Despre Fotografie de Susan Sontag, am citit despre noi, iar asta a si durut dar m-a si uimit. Este o carte nu neaparat pentru pasionatii de fotografie cat pentru cei curiosi sa inteleaga cum noul este de fapt vechi si trecutul se reflecta in actualul zilnic. Imi place acest citat din Susan- " today everything exists to end in a photograph", ai zice ca a fost o declaratie data ieri si nu acum 50 de ani.
Alina Filipoiu
Acum citesc In cautarea corpului regasit, o ego-analiza a spitalului - e amaruie cartea asta. O combinatie de jurnal personal despre cum a trecut prin lupta cu leucemia si un fel de eseu despre “antropologia spitalului”. Pe mine m-a fascinat pentru ca nu e doar antropologul Mihailescu varsand din cunoasterea lui academica, e si pacientul Mihailescu, vulnerabil in fata bolii si a universului spitalicesc romanesc. Great read.
Inainte de asta, am citit pe nerasuflate Calypso, a lui David Sedaris. Nu mai citisem nicio carte de-ale lui pana la asta, dar stiam ca are un umor care-mi place din diverse interviuri care mi-au iesit in cale. E atat de personala si de sincera ca m-a facut sa imi dau seama ca sunt atatea lucruri pe care nu le zic nici macar in jurnalul meu. De ce mai am un jurnal daca filtrez ce pun in el? Si asta, sigur, m-a dus la o discutie indelungata cu mine despre frici, mecanisme de aparare si alte treburi de verificat cu terapeuta. De urmarit Sedaris, am multe carti de recuperat.
Si, ultima, Intre ei. Amintiri despre parintii mei, de Richard Ford. E scurta, dar consistenta. E o disectie in amintirile legate de parintii lui (daca nu ar fi clar din titlu :))). Mi-a placut ca a si separat povestile; fiecarui parinte ii dedica jumatate din carte. Si e misto ca incearca sa nu-i defineasca doar prin viata de familie si rolul de parinti, cauta in amintiri ca sa ii arate in toata complexitatea lor. M-a atras titlul la prima vedere pentru ca, la randul meu, am o relatie complicata cu parintii. Si cartea asta mi-a mai domolit inversunarea fata de defectele pe care le percep eu la ei si m-a facut sa ma gandesc la ei ca la niste oameni despre care se poate spune mult mai mult decat ca sunt mama si tata.
Si scriind asta, mi-am adus aminte si de Educated, de Tara Westover, despre care am aflat tot din newsletter-ul tau si pe care am pus-o pe raftul de favorite. Merci pentru recomandare.
Corina Olteanu
Mie îmi plac topurile și listele pentru că mă pot inspira din ele. Anul trecut a fost publicat acesta https://www.theguardian.com/books/2019/sep/21/best-books-of-the-21st-century și am încercat să fac rost de unele cărți menționate.
Citisem numai lucruri de bine despre De ce să fii fericită când poți fi normală? de Jeanette Winterson, o și am în bibliotecă personală cumpărată anul trecut de la un anticariat. Însă pentru a parcurge în mod cronologic povestea și a o înțelege mai bine am început cu Portocalele nu sunt singurele fructe - ficțiune inspirată de viața autoarei, carte care nu mi-a spus mare lucru și căreia i-am dat numai două stele pe Goodreads.
Am continuat conștiincioasă cu De ce să fii fericită când poți fi normală? care m-a impresionat. Viața lui Jeannete este ca un carusel: pornind din casa mamei ei adoptive, părăsind-o și apucând-o pe căi care nu îi fuseseră scrise, viața de studentă la Oxford, cariera de scriitoare și apoi ultima parte care într-un fel ne aduce în punctul de start, așa găsind multe explicații la tot ce s-a întâmplat.
O recomand tuturor celor care vor să citescă o despre o viață care s-a adaptat condițiilor ciudate de acasă ca apoi să înflorească. Aceasta a fost și prima carte de memorii pe care am citit-o și am înțeles cu adevărat putea povestirii atât pentru cei care își împărtășesc sentimentele cât și pentru cei care îi ascultă.
Laura Marinescu
Am inceput de curand cartea psihoterapeutei Esther Perel, Regandirea infidelitatii. Pe autoare o vazusem intr-o editie de Garantat 100% la TVR si ma fascinase, dar cartea a fost si mai surprinzatoare. Poate pentru ca, de-a lungul timpului, m-am regasit si se o parte si de alta a muchiei infidelitatii si, dupa ani in care am citit (aproape numai) carti pentru copii sau carti despre parenting, am simtit nevoia sa explorez si o alta latura a fiintei mele, dincolo de cea de parinte.
Sau poate pentru ca, intr-o relatie, copiii vin sa o zdruncine si sa o testeze, nu sa o intareasca. Si, resimtind toate cele trei cutremure minunate din viata noastra, ne-am descoperit mult mai bine unul pe celalalt. Si cartea a venit la fix pentru a-mi confirma teoria ce ma bantuia de atata vreme... sometimes love is not enough. E nevoie de multe alte lucruri ca sa faci o relatie sa mearga.
Si, uneori, infidelitatea unuia dintre parteneri (sau a amandurora) este chiar motivul pentru care alegi sa ramai in acel "impreuna". Iar cei 18 ani se cand ne cunoastem ne-au condus atat de frumos care acest "in-5-impreuna".
Adina Miclescu
Cartea care mi s-a lipit de suflet e Povestiri de Anton Cehov. Am redescoperit marele talent al lui Cehov, dar mai ales marea lui generozitate sufletească. Câteodată aveam impresia că îl citesc pe vărul rus al lui Caragiale. Te prindea cu umorul savuros și apoi aluna foarte fin spre melancolie, în timp ce te învăluia în tandrețe. Înțelegea sufletul omului atât de bine, dorințele lui, slăbiciunile lui, dar nu-l pedepsea foarte aspru. Avea multă empatie, îi proteja pe cei vulnerabili și reușea cumva să țină cinismul la distanță, iar asta mi se pare mare lucru. "Scannerul" lui intern funcționa la cote înalte, percepția lui era ridicată, iar vorba simplă și pătrunzătoare. Cred că a fost un om cu suflet mare, atât de mare încât îi cuprindea pe toți semenii cu putere lui de înțelegere.
Oana Olivia Moldovan
🌎 Pe pământ suntem strălucitori o clipă este cartea (și ideea) care mi-a rămas prin minte și prin suflet, dintre cele citite în ultima perioadă. Poate pentru că știam prea puține despre viețile vietnamezilor spuse din perspectiva lor sau despre viețile vietnamezilor care după război au emigrat în State. Dintr-o saturație și nevoie de distanțare, prea rar pot savura cărțile ce răscolesc relațiile de familie. Ocean Vuong aduce în volumul acesta firav, însă, acel ingredient ce lipsește adesea și care, pentru mine, a fost esențial: un sentiment de împăcare și acceptare, o nevoie de înțelegere a celuilalt, de pricepere a unui trecut care nu-ți aparține, dar care te-a format.
Dincolo de „ce se întâmplă” efectiv, am simțit cartea aceasta ca pe un soi de odă pentru forța regeneratoare a poveștilor - acelea pe care ni le spunem nouă sau altora.
Îți mai spun că premisa este una atipică, căci narațiunea ni se descoperă sub forma unor scrisori pe care Little Dog i le adresează mamei sale... care nu știe să citească.
A fost o surpriză plăcută și recomand cu drag cartea!
În rest, ar mai fi fost Zuleiha deschide ochii (însă cred că e un titlu deja familiar la noi) sau Ultimul imperiu de Brandon Sanderson (pentru când mișună tentația de-a gusta din Fantasy).
Iulia Marc